Primarul Radu Mazăre reclamă că banii europeni pentru promovarea litoralului nu pot fi cheltuiți de Agenția Națională a Turismului și că, potrivit unui contract încheiat de Elena Udrea, ca ministru al Turismului, destinația fondurilor este decisă de o firmă privată angajată pentru promovare.
Primarul Constanței a declarat, luni, că președintele ANT s-a plând că nu poate cheltui banii europeni destinați promovării litoralului românesc, întrucât există o firmă privată care stabilește destinația fondurilor europene accesate pentru turism.
„Vreau să vă spun că ieri discutam cu șefa de la Agenția Națională a Turismului și îmi spunea că nu poate să cheltuiască banii europeni, care sunt pentru promovare, pe care îi are România, pentru promovarea litoralului. Are o firmă privată angajată care spune unde se cheltuie acele milioane de euro pentru promovare, un privat. Băi, zic, voi sunteți zdraveni la cap?!. Decizia o au factorii politici și administrativi că de aia ne-ați votat, că n-a fost promovat litoralul și trebuie să-l promovăm. Nu, firma privată decide că așa e contractul. Contractul făcut de tanti Udrea. Nu poate să rezilieze contractul că nu are voie să își ia avocați. (…) Ca să poată să cheltuiască banii trebuie să schimbe Masterplanul de turism și ca să schimbe Masterplanul de turism nu vreți să știți ce se întâmplă”, a declarat, luni, Radu Mazăre.
Primarul a spus că este foarte greu de trecut barierele birocratice și că pentru a putea face o investiție trebuie să pună mâna pe telefon și să „răcnească” la miniștri.
„A trece barierele birocratice în România este îngrozitor de greu. Chiar dacă ești la guvern, chiar dacă ești primar, există un imobilism îngrozitor. De exemplu, încă nu am reușit să obținem toate avizele necesare votării PUZ-ului Mamaia, unde am presiune investițională. (…) Dacă nu pun mâna pe telefon să răcnesc la fiecare în parte, vreau să vă spun că nu se poate face nicio investiție în România”, a spus Mazăre.
Întrebat dacă se referă la miniștri, el a răspuns: „La miniștri, da”.